Eveniment Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere. Ediția a IV-a
28 mar 2024, București

ÎNSCRIE-TE

Despre eveniment

CONTEXT

  • Anul 2024 a venit cu multiple surse de incertitudine pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru microîntreprinderi, care au toate șansele să se prelungească sau chiar să se acutizeze și în anul următor.
  • “Reforma fiscală” a statului, care nu reușește să-și acopere deficitele uriașe, s-a tradus în taxe și impozite crescute pentru mediul de afaceri. Scăderea pragului de încadrare la microîntreprinderi și creșterea impozitului pentru acestea, majorarea impozitelor pe venit și bunuri, dar și a TVA pentru anumite sectoare, eliminarea unor facilități fiscale din trecut sunt doar câteva măsuri cu impact negativ pentru micii antreprenori, cărora sunt șanse mari să li se adauge noi înăspriri ale fiscalității din 2025.
  • Mult așteptata digitalizare a ANAF și a restului administrației publice, de la care mediul de afaceri aștepta o reducere a birocrației, a pornit cu confuzii tehnice, în pași care, în prima etapă cel puțin, au reușit să complice chiar ce ceea ce doreau să simplifice – e-factura fiind doar un exemplu.
  • Iar povara fiscală nu este singura bătaie de cap. Vine după o perioadă lungă de creștere a prețurilor la energie, combustibili și alimente, de scumpire a finanțărilor bancare, de încetinire a economiei, de temperare a consumului și de persistență a tensiunilor geopolitice, cu un război la graniță care continuă să afecteze economia locală. 
  • Șocul unor astfel de evoluții este resimțit mult mai puternic de antreprenori mici și mijlocii, prinși, ca întotdeauna, în mijlocul crizei, cu probleme de capitalizare, fără plase de siguranță și cu dificultăți în aplicarea unor planuri de afaceri coerente și predictibile, în perioade de incertitudine.
  • Într-un astfel de context, trebuie să găsească soluții pentru a face față presiunilor salariale, necesității de a atrage, pregăti și reține angajați și nevoii de a investi pentru a ține pasul cu tehnologia. 
  • În plus, trebuie să își poată asigura finanțări noi pentru capital de lucru și investiții, într-o perioadă în care cele luate în trecut sunt tot mai dificil de rambursat.
  • Asigurarea finanțărilor devine mai complicată și pentru sectorul tech, unde problemele apărute pe plan internațional au mai temperat din entuziasmul investitorilor.
  • Cum pot antreprenorii, într-un astfel de mediu plin de presiuni, să reușească mai mult decât simpla supraviețuire în criză? Cu ce strategii și soluții pot valorifica oportunități de inovare, de creștere, de internaționalizare? În ce măsură se pot baza pe sprijinul venit din alte zone instituționale, financiare ori administrative?

TEME DE DEZBATERE:

  • Efectul reglementărilor și modificărilor legislative ce vizează IMM-urile. Măsuri contestate / reforme așteptate.
  • Cum arată situația economică a sectorului IMM în contextul actual dificil. Perspective sectoriale.
  • Impactul războiului din Ucraina. Perspective în cazul prelungirii conflictului.
  • Soluțiile de finanțare, inclusiv pentru digitalizare.
  • Produse bancare destinate IMM-urilor. Credite disponibile. Soluții pentru problemele de rambursare.
  • Ce trebuie să corecteze statul pentru ca programele de sprijin să fie și eficiente.
  • Stadiul programelor cu fonduri europene. Care funcționează mai bine și care au mai puțin impact pentru IMM-uri? Recuperarea întârzierilor.
  • Apeluri de proiecte deschise în 2024. Oportunități și dificultăți.
  • Soluții pentru dialogul social precar între stat și antreprenori, consultați foarte rar, târziu sau deloc în modificări legislative care îi vizează.
  • Problema blocajelor financiare, a plăților încasate cu întârziere.
  • Provocări pentru IMM-uri pe piața muncii, în găsirea și reținerea angajaților. Presiuni salariale. Nevoi de instuire și specializare.
  • Exemple de succes în rândul IMM-urilor, cum au putut trece prin criză.
  • Inovații și tendințe în tehnologie care schimbă antreprenoriatul local.
  • Cum fac față IMM-urile provocărilor tehnologice și nevoii de digitalizare rapidă.
  • Soluții de internaționalizare a afacerilor. Șansele antreprenorilor mici și mijlocii de a intra pe piețe străine.
  • Perspectiva investitorilor (fonduri, angel investors etc.) implicați în sectorul IMM. Cum se schimbă evaluările în această perioadă?
  • Soluții pentru dezvoltarea ecosistemului start-up.
  • Provocări pentru educația antreprenorială.

Galerie foto

Agenda

09:00 – 09:30

Înregistrare participanți & Welcome coffee

09:30 – 09:35

Cuvânt de deschidere - Oana Osman - Redactor-Șef Profit.ro

09:35 – 11:00

Panel I - Provocări pentru IMM și soluții de finanțare

Ioan Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor PubliceFlorin Jianu, Președinte, Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR)Marinela Mihalcea, Șef Produse Financiare Retail, UniCredit BankTeodora Petre, Head of SME Strategy, Raiffeisen BankRoxana Mircea, Managing Partner, REI GrupFelix Daniliuc, Director Executiv Departament IMM, BRD Groupe Société Générale
11:00 – 11:15

COFFEE BREAK

11:15 – 13:00

Panel II - Perspective pentru start-up-uri și antreprenoriat tech

Evelina Necula, Co-fondator, KinderpediaMarius Ghenea, Managing Partner, Catalyst RomaniaOctavian Radu, Co-fondator, Smart Touch TechnologiesAndreea Artenie, Managing Partner, Artenie, Secrieru & PartnersAndrei Manea, CEO, CloudHero
13:00 – 14:00

Business Lunch

Speakeri

  • Partener

  • BRD Groupe Societe Generale
  • CEC Bank
  • Garanti Bank
  • Raiffeisen
  • REI Grup
  • Sharetoo
  • Unicredit Bank
  • Partener Media

  • KLARMEDIA
  • News.ro
  • Prima News TV
  • Profit News TV
  • Team Innovation Media

Loc

București

Contact

Pentru mai multe detalii legate de eveniment vă rugăm să ne contactaţi la
evenimente@profit.ro