Despre eveniment
CONTEXT
- Sistemul bancar, piața de capital și cea a asigurărilor au ieșit în siguranță din criza Covid, adesea chiar cu bilanțuri întărite. Perioada de închidere a activităților din motive sanitare, precum și măsurile excepționale luate pentru combaterea pandemiei, nu au rămas, însă, fără urme în economie.
- Explozia inflației, pe al cărei foc a aruncat noi paie conflictul din Ucraina, urmat de sancțiuni, tensiuni imense pe piața energiei și în lanțurile de aprovizionare, obligă instituțiile financiare, companiile și populația să navigheze pe o mare plină de noi provocări.
- Epoca finanțărilor ieftine s-a încheiat brusc, iar economia se adaptează din nou la realitatea creșterii dobânzilor. Pașii de majorare sunt măsurați cu prudență de băncile centrale, care trebuie să țină în echilibru, într-o balanță fragilă, necesitatea reducerii inflației și prudența față de riscul unei recesiuni.
- Soluțiile redresării și creșterii economice, într-un mediu dificil, nu pot funcționa decât implicând piețele financiare, indiferent că este vorba de demersuri din zona programelor guvernamentale de sprijin sau de inițiative ale sectorului privat.
- Piața bancară, fondurile de investiții și cele de pensii, bursa și societățile de asigurări sunt cele de la care se așteaptă în continuare finanțarea prosperității economice.
- Jucătorii din piețele financiare sunt însă, la rândul lor, afectați de tulburările economice și de efectele transmise mai departe de criză în multiple sectoare pe care au expunere. Managerii lor caută propriile soluții de adaptare și reinventare, într-o perioadă marcată de incertitudine și volatilitate a piețelor.
Structură eveniment
- Pentru o dezbatere consistentă despre evoluțiile și perspectivele finanțării economiei, Profit.ro își propune să reunească lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu: conducerea Băncii Centrale, a Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri, în cea de-a cincea ediție a Forumului Financiar.
- Profit.ro Financial Forum va fi structurat în două părți: una dedicată pieței bancare, principalul finanțator al economiei românești, și alta dedicată fondurilor de investiții și de pensii, bursei și asigurărilor, sectoare care adaugă la complexitatea problemelor de finanțare din actualul context economic dificil.
TEME DE DISCUȚIE:
Panel 1: Finanțările bancare în anii revenirii inflației
- Implicațiile creșterii dobânzilor. Perspective pentru creditare și pentru economisire.
- Schimbări în evaluarea riscurilor.
- Presiuni de consolidare în sistemul bancar. Perspective diferite pentru băncile mari și cele mici.
- Impactul modificărilor legislative care vizează sistemul bancar.
- Ce efecte în sistemul bancar au măsurile pentru protejarea debitorilor de inflație (noul moratoriu al ratelor).
- Cum s-a schimbat relația clienților cu banca.
- Analize după implementarea programelor guvernamentale de garantare. Ce a mers bine și ce nu.
- Ce transformări au avut loc în rețelele bancare.
- Cum continuă digitalizarea serviciilor bancare după accelerarea forțată de restricțiile din perioada stării de urgență.
- Cele mai folosite aplicații.
- Produsele bancare ale viitorului, inovațiile care schimbă piața.
- Perspectivele profitabilității băncilor, după o perioadă cu rezultate de excepție.
- Perspective pentru politica monetară și de supraveghere a Băncii Centrale.
- Finanțarea marilor proiecte de infrastructură și strategice.
- Provocări pentru finanțarea statului, în epoca deficitelor uriașe.
Panel 2: Provocări pentru bursă, fonduri și asigurări
- Evoluții și perspective pentru bursă, în ani de creștere a dobânzilor și de volatilitate în piețe.
- A valorificat bursa oportunitățile apărute după câștigarea statutului de piață emergent?
- Provocări pentru lichiditatea bursieră. Listări noi. Impedimente și soluții.
- Cum pot fi mobilizate resursele pieței de capital pentru proiecte de infrastructură.
- Cum pot fi convinși investitorii individuali să vină pe piața de capital, pentru a avea acces la randamente mai bune, într-un context în care dobânzile cresc și în piața bancară.
- Provocări pentru plasamentele fondurilor private de pensii pe piețe volatile.
- Transformări în politica de investiții și modificări necesare în legislație pentru fondurile de pensii.
- Cum pot capacita fondurile de investiții resursele disponibile ale românilor în această perioadă dificilă.
- Ce impact are criza asupra activității asiguratorilor? Către ce polițe se îndreaptă clienții?
- Perspective pentru asigurările de sănătate, în contextul schimbării comportamentului clienților după criza sanitară.
- Soluții pentru ca piața să nu mai fie dominată covârșitor de asigurările obligatorii. Protecția vieții și sănătății (voluntară) vs protecția bunurilor (impsă prin lege).
- Provocări pentru piața RCA: Cum poate redeveni profitabilă? Efectul schimbărilor legislative frecvente. Unde se întâlnesc părțile intrate uneori, din păcate, în conflict: asigurătorii – service-urile - clienții.
- Cum poate crește ponderea asigurărilor în PIB?
- Va continua digitalizarea asiguratorilor și după măsurile forțate de pandemie?
- Care va fi impactul temperării cererii de credite asupra asiguratorilor?
Eveniment LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro
Galerie foto
Agenda
- 09:00 – 09:30
Înregistrare participanți & Welcome coffee
- 09:30 – 09:35
Moderator: Oana Osman, Redactor-Șef Profit.ro
- 09:35 – 10:45
Panel I - Finanțările bancare în anii revenirii inflației
Omer Tetik, CEO, Banca TransilvaniaMihaela Bîtu, CEO, ING BankSergiu Oprescu, Președinte Executiv, Alpha Bank România și Director General al Rețelei Internaționale Alpha BankHenk Paardekooper, Președinte Executiv, First BankAdrian Pârvulescu, Director Corporate, UniCredit- 10:45 – 11:00
Coffee Break
- 11:00 – 12:00
Panel II - Provocări pentru bursă, fonduri și asigurări
Radu Crăciun, Președinte, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat, Președinte, BCR PensiiFlorin Golovatic, Șef serviciu Autorizare-Avizare, Sector Asigurări-Reasigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)Alexandru Ciuncan, Președinte, Uniunea Societăților de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR)Bogdan Drăgoi, Președinte al Consiliului de Administrație, Director General SIF Banat-CrișanaStere Farmache, Membru al Directoratului, Fondul Român de Contragarantare (FRC)- 12:00 – 13:00
Business Lunch
Speakeri
Loc
JW Marriott Bucharest Grand Hotel
Calea 13 Septembrie nr 90
LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro (https://www.profit.ro/live) și pagina de Facebook.com/Profit.ro
Live
Contact
Pentru mai multe detalii legate de eveniment vă rugăm să ne contactaţi la
evenimente@profit.ro